top of page
Caută

Proiectul „Just Dance!” finanțat prin Start-ONG transformă Clubul de dans într-un fenomen local

Asociația UmanitADD lansează proiectul Just Dance!. În perioada 15 octombrie – 31 decembrie tineri din localități urbane și rurale din sudul Mehedințiului vor participa la ateliere de dans, se vor implica în organizarea de evenimente publice și coregrafierea dansurilor. Acest proiect este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.


Atelierele au scopul de a oferi tinerilor o platformă informală care să le materializeze activitățile din timpul liber într-un produs dedicat comunității locale. Proiectul pornește de la nevoia de activități dedicate unui stil de viață sănătos și activ pentru tinerii din mediul mic urban și rural din Mehedinți și dorește să exerseze abilități precum: concentrare, coordonare, creativitate, spontaneitate, spirit de echipă și prezentare în fața unui public. Proiectul pornește de la entuziasmul și munca susținută a voluntarilor UmanitADD ce au creat clubul „Just Dance” la care au participat deja tineri din diferite localități.


Pe perioada celor trei luni de proiect, atelierele de dans se vor desfășura aproape săptămânal și vor fi dedicate atât adolescenților, cât și copiilor sub 13 ani. Cu excepția cazurilor în care modificările vor fi anunțate pe paginile facebook @umanitadd și @_.just_dance, acestea vor avea loc duminica:

- 13.00 : Atelier de dans pentru copii între 6 și 13 ani.

- 14.00 : Atelier de dans pentru adolescenți +13 ani.


Creațiile artistice ale clubului Just Dance vor fi prezentate publicului cu ocazia evenimentelor locale anunțate pe aceleași pagini social media.


Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

UmanitADD este o organizație nonguvernamentală care își propune să creeze o platformă de educație informală și inclusivă pentru tinerii din mediul rural și mic-urban din Mehedinți, unde aceștia își pun în practică idei, își fac prieteni, își dezvoltă spiritul civic și contribuie la bunul mers al societății în care trăiesc.




 
 
 

Comentarii


Subscribe Form

  • Instagram Social Icon
  • Facebook Social Icon

©2019 by UmanitADD. Proudly created with Wix.com

bottom of page